luni, 5 martie 2012

M-a salvat. Mulțumesc, dr. George Ciolacov! (2)

(partea I a poveștii, aici)
Cred că am căzut într-un somn grrrreu, habar n-am, că nu țin minte nimic din acea noapte. Știu doar că luni dimineața, când era musai să ne întoarcem la București, aveam picioarele atât de umflate, încât n-am mai încăput în încălțări... Gleznele erau deja la fel de groase ca genunchii. Simțeam că am o carne străină și grea, care mă strângea, dându-mi dureri groaznice. Arătam ca răscoaptă, mai ales pe partea dreaptă, din umăr până în tălpi. Cei care au pățit ceva asemănător știu că edemele îți dau senzația unor cuțite care te scrijelesc direct pe os, după ce au scormonit bine prin mușchi. Horror.

Trec peste detalii pe care nu am nicio tragere de inimă să le reiau aici și ajungem la ziua de marți, la episodul cu Salvarea. Poate vă veți mira, dar mi-a luat câteva ore să mă târăsc până la telefonul mobil, pus la încărcat într-un colț al garsonierei. Tot corpul meu era o rană umflată, iar de mers, nu mai puteam merge. Forță zero, chin maxim. De la Salvare au venit niște ageamii care au decis că sunt ”nedeplasabilă” și, deci, nu mă pot duce la spital, dar, în schimb, au avut inspirația să-mi pună niște prișnițe cu... spirt. Mda. SPIRT pe arsuri. A pus capac și a început să coacă toate rănile. Simțeam că sunt o torță vie, în asemenea hal îmi ardea fiecare centimetru de carne!

Cert e că, miercuri, bărbatul minunat care pe atunci îmi făcea curte și care astăzi îmi e soț, Marti, l-a adus la mine acasă pe dr. Ciolacov. Am aflat ulterior că doctorul l-a luat deoparte și i-a șoptit: ”Mă tem să nu fie deja cangrenă, dar vedem noi cum putem să-i salvăm piciorul”. A urmat un episod cu  care n-aș vrea să vă îngrozesc, așa că vi-l spun pe scurt: cadă; jet de apă; burete abraziv; mult sânge; urlete de durere; răni deschise; o piele de rac prăjit, dar cu porii destupați. Vă reamintesc: totul de la două ore nenorocite de stat la soare...

Partea magică abia acum vine: doctorul s-a dus la 5-6 farmacii, compunând din ingrediente numai de el știute o cremă miraculoasă! Împreună cu un pomelnic de medicamente, acea cremă-minune mi-a salvat nu numai piciorul, ci și pielea, traumatizată major! Nu mi-a rămas nici măcar o cicatrice de pe urma acelei grozăvii. După o săptămână de doftoriceală și de somn sincopat și chinuit pe spate, cu picioarele ridicate la un unghi de vreo 45 de grade, edemele s-au retras, iar pielea a început, ușor-ușor, să se refacă.

Asta e povestea, dragii mei. Împătimiții de soare și de bronz au o lecție aici, scrisă cu speranța că:
1. vor avea înțelepciunea să se protejeze de soare - acum sunt atâtea creme pe piață!
2. vor fi deștepți și nu vor face pe eroii, stând cu orele la plajă, la prânz, pe principiul ”mie n-o să mi se-ntâmple nimic”... Credeți-mă, suntem mai fragili decât părem!
3. vor avea discernământul de a nu se duce să se bronzeze, cu copii mici cu tot, în zilele în care sunt anunțate explozii solare. Nici nu vă imaginați cât sunt de periculoase și ce cancere de piele pot da în timp, așa că aveți gijă de voi!
A, și dacă aveți și voi pățanii proprii, sunteți invitații mei să le împărtășiți aici: oamenii pot învăța din ele și poate nu ajung la situații-limită, ca mine și ca alții.
 
Cu drag, 
Lavinia


2 comentarii:

  1. Desi stiam povestea, tot mi s-a zbarlit pielea de mine de durere :( E o minune ca acum ai pielea imaculata, minune facuta de un om ca dr. Ciolacov.

    RăspundețiȘtergere
  2. Irinucă, partea bună e că, de atunci, pielea mea și-a schimbat ”comportamentul” față de soare: înainte prindeam fooooarte greu un strop de bronz, însă acum mă colorez destul de repede.
    Bine, tu știi că nu am o pasiune pentru bronzat și n-o consider sănătoasă nici la alții, dar e clar că nici albă-brânză nu-i place niciunei femei sa fie, totuși...
    Mulțumim de vizită și promitem mai puține povești horror, deși aș mai avea câteva :D

    RăspundețiȘtergere